Olandezul Henk Ten Cate, antrenorul celor de la Panathinaikos, a declarat că echipa sa și turcii de la Galatasaray au cele mai mari șanse de calificare din Grupa F a Europa League, grupă din care face parte și Dinamo, informează site-ul ajansspor.com
"Tragerea la sorți a fost foarte bună pentru noi. Panathinaikos și Galatasaray au cele mai mari șanse să treacă de faza grupelor. Celelalte două formații din grupă încep în plan secund, dar dacă nu ne vom concentra putem fi surprinși", a declarat Ten Cate.
Echipa Dinamo București va juca în grupa F a Ligii Europa, cu formațiile Panathinaikos Atena (Grecia), Galatasaray Istanbul (Turcia) și Sturm Graz (Austria), conform tragerii la sorți care a avut loc, vineri, la Monte Carlo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER